DESPRE Societatea Română de Științe Fiziologice
Viziune
Societatea Română de Științe Fiziologice își propune să ofere membrilor săi un spațiu al comunicării, cu scopul de a facilita schimbul de idei și de a reafirma importanța Fiziologiei în era medicinei personalizate.
Misiunea noastră este de a pune știința în folosul comunității, prin:
1. Încurajarea excelenței și inovației în cercetare și educație;
2. Promovarea cercetării interdisciplinare, îmbunătățirea și actualizarea metodelor de cercetare;
3. Integrarea și translatarea rezultatelor cercetării, pentru a sprijini ameliorarea stării generale de sănătate a populației;
4. Diseminarea ideilor și rezultatelor cercetării către toți membrii societății;
5. Promovarea și facilitarea comunicării între fiziologi, mai ales prin sprijinirea schimbului de idei, și sprijinirea comunicării cu alte comunități științifice medicale;
6. Îmbunătățirea continuă a calității procesului didactic, cu accent pe predarea fiziologiei și promovarea programelor de educație medicală continuă pe diverse teme ce țin de fiziologie;
7. Stimularea mobilităților pentru studenți și cadre didactice, precum și pentru tinerii cercetători;
8. Promovarea calității, integrității și eticii în cercetare și educație.
Societatea Română de Științe Fiziologice este afiliată la Federation of European Physiological Societies și la International Union of Physiological Sciences.
Vezi mai multe pe http://www.srsf.ro/